De asta aţi pupat babele pe gingii, să le eliberaţi acum violatorii? Alo, dna Turcan, aţi rămas fără glas?

De asta aţi pupat babele pe gingii, să le eliberaţi acum violatorii? Alo, dna Turcan, aţi rămas fără glas?

Scriam cu vreo două săptămâni în urmă cum au câştigat PSD-iştii alegerile din 11 decembrie. De fapt, cum au pierdut liberalii: E doar vina lor, pentru că nu au vrut să pupe babele pe gingii!

Nici nu s-au instalat bine social-democraţi la putere, că au aruncat cu praf în ochii românilor votând câteva legi promise în campanie, cu impact social (benefice pentru unii, deocamdată, bubuitoare pentru alţii!), că acum încearcă să-şi salveze ciracii cu probleme penale. Cum? Empatizând cu condamnaţii, cărora, vezi Doamne, le plâng de milă din cauza condiţiilor inumane în care îşi ispăşesc pedepsele. Mulţi infractori, puţine închisori, şi alea prost amenajate/gestionate. Aşa că, hai să le dăm drumul, nu-i aşa? Să mai descongestionăm locul infect în care trăiesc temporar nişte oameni mizerabili din punct de vedere moral de altfel, care au crezut că totul li se cuvine şi au călcat pe cadavre, unii la propriu, alţii la figurat, pentru interese personale sau de grup restrâns. Nu vorbesc aici de „găinarii” rupţi de foame care au furat nişte bucăţi de salam de pe rafturile strălucitoare ale supermarket-urilor, să ne înţelegem.

Cum vine asta, domnilor guvernanţi? Oamenii v-au votat să le faceţi viaţa mai uşoară, să trăiască în SIGURANŢĂ! Sub toate aspectele existenţei lor… Spuneţi că aveţi dreptul, prin Constituţie, să daţi graţieri şi amnistii. Dar partea din Constituţie care ne priveşte pe noi toţi, cei aflaţi în liberate şi care facem tot posibilul, ne place sau nu, să respectăm legile, regulile – lumeşti şi cereşti, o ştiţi? Nu vrem să ne fie violate drepturile sub nici o formă!

Mai mult, acţionaţi şi hoţeşte, cu speranţa că poporul va uita repede, ca în multe alte situaţii… Oare, graţierea, amnistia, modificarea Codului penal,  nu sunt probleme destul de importante astfel încât să fie dezbătute mai întâi de toţi aleşii, în cele două Camere ale Parlamentului? De ce trebuie Ordonanţă de Guvern, pentru a fi votată aşa cum aţi intenţionat, fără măcar să fie anunţată în programul de şedinţă? Nimic nu este întâmplător…

Este adevărat că deţinuţii îşi ispăşesc pedepsele în condiţii grele şi ar trebui luate măsuri pentru îmbunătăţirea acestora. Personal, am arătat aceste aspecte în urma reportajelor realizate după ce am făcut constatări „la faţa locului” sau în urma sesizărilor primite chiar de după gratii, de la foşti sau actuali deţinuţi. Apropo, câţi dintre voi, cei aflaţi la putere, aţi vizitat astfel de locuri, îngrădite cu sârmă ghimpată, să vă faceţi măcar o idee de ce s-ar putea face/îmbunătăţi? Să vedeţi spaţiile în care îşi fac igiena, ca în lagărele de concetrare de multe ori, în încăperi cu pereţi scorojiţi, cu apa care curge prin nişte pâlnii prinse direct pe ţevi… Să vedeţi spaţiile înguste în care dorm, aproape fără aer, cu paturi pline de ploşniţe… Asta, aşa, în câteva cuvinte. Mai multe a povestit Elena Udrea, după propria experienţă.

Totuşi, acei oameni care sunt cazaţi ca nişte vite în staul, au făcut nişte lucruri urâte în raport cu normalitatea percepută de noi, iar dacă nu sunt pedepsiţi într-un fel sau altul, măcar prin stare privativă de liberate, nu vor învăţa nimic şi vor fi încurajaţi să repete fapta, dacă nu şi mai rău. Nu ar fi mai bine să alocaţi ceva bani pentru programe corecte şi eficiente de (re)educare, pentru curăţarea penitenciarelor la propriu, pentru extinderea unităţilor etc.?

Nu vă surâde o astfel de idee…! Nici liberalii, ca şi membrii celorlalte partide, nu s-au arătat prea vocali ieri şi azi.

Doamna Raluca Turcan, ca preşedinte interimar al PNL, aproape în fiecare zi v-am văzut la TV criticând, acuzând, aruncând cu sodă caustică peste zisele social-democraţilor… cu excepţia ultimelor două zile. Dar aveţi şi acolo câteva schelete în dulap care trebuie şterse de praf, albite şi redate societăţii, aşa că ar prinde bine această lege, nu-i aşa?

Din păcate, există şi un anumit concurs al cetăţenilor la astfel de decizii luate în defavoarea lor. Ne putem uita doar la ce alegeri au făcut mulţi cu ocazia scrutinului din iunie 2016: Când cătuşele nu mai încătuşează, ci dau putere…