Lăsați măștile de protecție pentru cadrele medicale!

Lăsați măștile de protecție pentru cadrele medicale!

😷 Lăsați măștile pentru cadrele medicale!

În aceste zile, mai mult ca oricând, avem o mare apreciere pentru doctori, vor-nu vor îi poziționăm în linia I în lupta cu noul virus, îi compătimim pentru ceea ce îi așteaptă și îi vrem sănătoși pe absolut toți, pentru a ne vindeca dacă vom avea nenorocul să se lipească boala de noi.

Atunci, NU mai umblați ca disperații după măști, cu cât mai multe filtre, dacă se poate! Lăsați-le pentru ei, cei din linia I !
Este criză de măști, știți bine! Vi se pare normal ca ei să își spele măștile… de unică folosință?

Nu ar fi mai bine să stăm noi acasă o vreme? Dacă trebuie, totuși, să ieșim din când în când, ne putem încropi singuri o mască, să ne protejeze în scurtul timp cât suntem “în public”.

👍 Eu și soțul meu avem măști realizate din bumbac, la două rânduri (deci, au filtru bunicel), pe care le spălăm imediat cum ne întoarcem în casă și le sterilizăm la aburi, cu ajutorul fierului de călcat. Durează câteva minute toată procedura.
M-am sfătuit cu medici de familie și mi-au spus că aceste măști sunt potrivite pentru populație.

Haideți să nu mai fim egoiști și să gândim și în ansamblu!

Credit foto: Spitalul de Copii Brașov