Oare chiar aveam treabă?
INTERVIU IMPRESIONANT!
Printre primii vizitatori ai Târgului de carte Gaudeamus, din Piața Sfatului, s-a numărat și doamna Georgeta, o femeie blajină, în vârstă de 83 de ani. Primise în dar o carte, pentru sufletul ei obosit, pe care o strângea la piept cu grijă, ca pe ceva prețios, lângă punga boțită în care se zăreau câteva pachețele cu mâncare, posibil și acestea primite.
Nu atât simplitatea ei m-a atras, cât gestul delicat cu care atingea o altă carte, cu mâinile sale firave și îngrijite.
“Vă place să citiți?”
“Da”
“Ce fel de cărți?”
“Orice. Îmi țin mintea ocupată”
“Mai vedeți scrisul în carte?”
“Da, dar pentru când obosesc am și niște ochelari pentru citit”
Am urmărit-o câteva clipe să văd ce fel de titluri o atrăgeau la stand. Erau dintre cele pe care eu le încadrez la cunoaștere fizică și spirituală.
“Îmi dați voie să vă fotografiez?”
“De ce? Nu sunt prea aranjată și mai am și o problemă… !”
Dar era aranjată, atât cât și-a permis. Iar problema ei este cea cu care se confruntă toate persoanele în vârstă și fără posibilități materiale.
În piept purta o cocardă, nu cred că din patriotism, ci mai degrabă din cochetărie, ca pe o broșă.
“Eu cred că sunteți frumoasă”
Eram sinceră. A zâmbit și m-a privit cu drag. Cu siguranță nu a mai primit de multă vreme un compliment. Pentru o clipă, am așezat-o în mintea mea pe același piedestal cu imaginea mamei mele. 😢
Am mai schimbat câteva vorbe. Ar fi vrut să-mi povestească ceva din viața ei, de copiii ei. Nu mi-am făcut timp să o ascult mai mult, aveam treabă…
Acum îmi pare rău. Oare chiar aveam altceva mai important de făcut?
Acum îmi dau seama că acesta este cel mai pătrunzător interviu pe care l-am făcut în ultima vreme.
Oare chiar aveam treabă? 😢
