PODCAST. Operele lui Brâncuși încă așteaptă să fie descoperite

PODCAST. Operele lui Brâncuși încă așteaptă să fie descoperite

Dacă Brâncuși ar fi vrut să gândim ca el ne-ar fi lăsat tratate întregi despre lucrurile pe care le-a creat. Dar el a lăsat posterității metafore de piatră.  

De ce Coloana fără sfârșit? De ce nu Coloana speranței, a năzuinței? Cui îi trebuie infinitul când noi abia ne bucurăm de ce se află la firul ierbii? De ce nu traseul spre perfecțiunea pe care ne-o dorim noi, nu spre cea recomandată de alții?

De ce Poarta sărutului? De ce nu poarta înțelepciunii? Trecem prin ea în tinerețe, apoi la maturitate și iar, spre sfârșitul vieții. Experiența este altfel de fiecare dată, este firesc să fie așa!

De ce Masa tăcerii? De ce nu masa cugetării, loc de popas înante de a merge mai departe, mereu mai departe… Sau masa comunicării cu cei alături de care mergem spre ceea ce ne-am propus, pentru că niciodată nu suntem singuri.

Da, fiecare poate da propria interpretare unei metafore. Chiar și piatra își modifică forma în timp.

Aceste gânduri mi-au trecut prin minte atunci când am încercat să înțeleg „lumea lui Brâncuși”, cu acele construcții de idei mai degrabă, decât simple obiecte de piatră. De ce să nu gândim prin propiile simțiri? Personal, am obosit să caut mereu să aflu „ce a vrut să spună autorul”, poate că am și eu ceva de spus…

Da, Brâncuși ne îndeamnă să gândim, nu doar să privim și să primim ce ni se oferă: o coloană a infinitului retezată, o poartă a sărutului stilizată, o masă a tăcerii bine șlefuită și rece, pe o alee a scaunelor pustii.

Vă recomand să zăboviți și voi la Tg. Jiu (jud. Gorj) și să vă ascultați gândurile, sentimentele…

***

Ne îndreptăm acum spre creațiile cu impact puternic asupra turiștilor, români și străini deopotrivă. Creat iniţial cu scopul de a aduce un omagiu eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu este, de fapt, o capodoperă.

Împins de dor şi de dorinţa de a face ceva pentru ţară, Constantin Brâncuşi a venit de la Paris şi a revoluţionat arta….

PODCAST despre operele lui Constantin Brâncuși