Succesul este garantat de povestea bine construită și spusă la momentul potrivit! VIDEO

Succesul este garantat de Povestea bine construită și spusă la momentul potrivit! Iar dacă este strecurat și puțin umor, totul devine memorabil!
Un comerciant local aparent ca oricare altul, la o gheretă cu înghețată la cornet. Comanzi. Când să o primești, începe show-ul!
Ceea ce vedeți în acest video se întâmpla spre final de program, aproape de miezul nopții, când omul era obosit. Dar l-am urmărit cu câteva ore mai devreme, când mai mulți copii voiau fiecare “povestea” personalizată, pentru că giumbușlucurile vânzătorului păreau tot altele.
Era distracție maximă la ghereta lui, deși la cea de alături, unde la aproape același preț te puteai alege cu o porție triplă de înghețată, mai frumos ambalată, vândută după modelul clasic: arăți, plătești, primești și pleci. Lipsea povestea, așa că nici clienții nu se înghesuiau, doar așa înghețată găseai în toată stațiunea!
Și noi ne-am întors tot de dragul jocului, doar și copilul din noi își dorea o înghețată cu poveste! 

August 2021, pe faleză în Saranda, Albania.